Suspendarea judecății - Avocat Codrin Gunea

Prin suspendarea judecăţii se înţelege oprirea cursului judecăţii datorită apariţiei unor împrejurări voite de părţi, care nu mai stăruie în soluţionarea pricinii, ori independente de voinţa lor, când părţile sunt în imposibilitate fizică sau juridică de a se prezenta la judecată.

Cazurile generale de suspendare sunt reglementate de art. 411 – 413 C.proc.civ., dar sunt şi cazuri de suspendare prevăzute în alte articole din Codul de procedură civilă sau în alte acte normative.

În funcţie de cazurile care o determină, suspendarea poate fi: voluntară şi legală. Aceasta din urmă poate fi de drept şi facultativă sau judecătorească.
Trebuie precizat că noţiunile de suspendare voluntară şi de suspendare legală, utilizate numai în doctrină şi în practică, nu sunt riguros exacte, deoarece, în toate situaţiile, cazurile de suspendare sunt prevăzute de lege, care, de altfel vorbeşte de suspendare de drept şi de posibilitatea instanţei de a suspenda judecata, iar nu de suspendare legală.

Suspendarea voluntară

Acest incident intervine datorită manifestării de voinţă a părţilor, care poate fi expresă sau tacită.

Art. 411 C.proc.civ. prevede două cazuri de suspendare voluntară:

când amândouă părţile o cer;
când niciuna dintre părți, legal citate, nu se infățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.

Suspendarea judecăţii în cele două cazuri constituie un atribut constitutiv al principiului disponibilităţii procesuale. Ea se întemeiază pe voinţa expresă sau prezumată a părţilor de a nu mai continua judecata.

Primul caz de suspendare voluntară a judecăţii este o aplicare a dreptului părţilor de a dispune de obiectul procesului, de soarta acestuia. Acordul părţilor în vederea suspendării poate avea scopuri diferite, cum ar fi o posibilă tranzacţie, o plată viitoare la care se obligă pârâtul etc.

Dacă părţile nu solicită suspendarea judecăţii, instanţa nu este îndreptăţită să o dispună din oficiu, spre exemplu în vederea suplimentării probelor cu audierea unui martor ale cărui nume şi domiciliu nu sunt cunoscute. Iar faptul că printr-un protocol, încheiat în afara instanţei, părţile ar fi convenit suspendarea judecăţii nu poate fi luat în considerare ca un acord la suspendarea judecăţii, câtă vreme, în instanţă, una din părţi s-a opus măsurii suspendării.

Suspendarea legală de drept

Suspendarea legală de drept a judecăţii este aceea pe care instanţa de judecată este obligată să o pronunţe ori de câte ori constată ivirea unui caz anume prevăzut de lege.

Potrivit art. 412 alin (1) C.proc.civ., judecata pricinilor se suspendă de drept:

prin decesul uneia dintre părți, până la introducerea în cauză a moștenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora;
Se are în vedere ipoteza în care partea a decedat ulterior introducerii cererii, textul nefiind aplicabil în cazul în care, în momentul sesizării instanţei, cel chemat în calitate de pârât este decedat, caz în care reclamantul trebuie să îşi modifice cererea, în sensul de a chema în judecată pe moştenitori, sub sancţiunea anulării cererii.
prin interdicția judecătorească sau punerea sub curatelă a unei părți, până la numirea tutorelui sau curatorului;
prin decesul reprezentantului sau al mandatarului uneia dintre părți, survenit cu mai puțin de 15 zile înainte de ziua înfățișării, până la numirea unui nou reprezentant sau mandatar;
prin încetarea funcției tutorelui sau curatorului, până la numirea unui nou tutore sau curator;

S-a arătat că suspendarea judecăţii intervine şi în cazul în care minorul îndeplineşte vârsta de 14 ani în cursul procesului(când reprezentarea legală se transformă în asistare), pentru ca minorul respectiv să fie introdus în proces.

când persoana juridică este dizolvată, până la desemnarea lichidatorului;
prin deschiderea procedurii insolvenței, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive, dacă debitorul trebuie reprezentat, până la numirea administratorului ori lichidatorului judiciar;

Din cel de al doilea alineat al aceluiaşi articol rezultă că suspendarea va interveni numai dacă aceste împrejurări s-au ivit înainte de închiderea dezbaterilor. Dacă însă au apărut după acest moment procesual, ele nu împiedică pronunţarea hotărârii.

Această dispoziţie legală este logică, având în vedere că suspendarea de drept are ca scop asigurarea dreptului de apărare al părţilor şi contradictorialitatea, însă, prin ipoteză, părţile au discutat în contradictoriu elementele de fapt şi de drept ale pricinii. Dacă însă, cu ocazia deliberării, instanţa constată că anumite aspecte ale speţei au rămas nelămurite şi dispune repunerea pe rol, ivirea vreunuia din împrejurările menţionate în art. 412 alin.1 C.proc.civ, atrage suspendarea judecăţii.

Suspendarea legală facultative

Suspendarea legală facultativă este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. Potrivit art. 413 alin (1) C.proc.civ. instanţa poate suspenda judecata:

când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți;
când, într-o cauză similară, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară;
când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel;
în alte cazuri prevăzute de lege.

Primul caz de suspendare legală a judecăţii se referă la existenţa unor chestiuni prejudiciale, a căror soluţionare ar putea avea o influenţă hotărâtoare asupra rezolvării cauzei. Este însă necesar ca problema de a cărei dezlegare depinde soluţia din proces să facă obiectul unei alte judecăţi în curs de desfăşurare, adică să existe o altă judecată pendente.

Cât priveşte cel de al treilea caz de suspendare facultativă menţionăm că o aplicare a acestui text se face în art. 307 C.proc.civ. potrivit căruia, dacă partea care a prezentat înscrisul stăruie să se folosească de acesta, deși denunțarea ca fals a acestuia nu a fost retrasă, instanța, dacă este indicat autorul falsului sau complicele acestuia, poate suspenda judecata procesului, înaintând de îndată înscrisul denunțat ca fals parchetului competent, pentru cercetarea falsului, împreună cu procesul-verbal ce se va încheia în acest scop.

Suspendarea în baza acestiui caz nu se poate dispune pe baza unor simple ipoteze sau afirmaţii imprecise, ci este necesar să se fi declanşat urmărirea penală şi totodată, ca partea să învedereze instanţei în ce măsură constatarea infracţiunii ar influenţa soluţia din pricina civilă.